MATH LOGOS

vorbind matematica

Concursul Nicolae Coculescu

Concursul interjudețean de matematică Nicolae Coculescu este organizat începând cu anul 2004 de Societatea de Științe Matematice din România, Filiala Olt şi Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Judeţului Olt şi Primăria Municipiului Slatina. Din anul 2006, simultan cu concursul se desfășoară Sesiunea de comunicări științifice Nicolae Coculescu adresată profesorilor de matematică. Sesiunea a fost prezidată în anul 2006 de dl. conf. univ. dr. Paul Radovici Mărculescu, de la Universitatea din Pitești, în anul 2007 de dl. conf. univ. Cristinel Mortici de la Universitatea Valahia din Târgovişte, iar în anii 2008, 2009 şi 2010 de dl. conf. univ. Vasile Pop de la Universitatea Tehnică din Cluj.
În fiecare an sunt invitați la concurs membri marcanți ai Comisiei Centrale a Olimpiadei Naţionale de Matematică. Printre cei prezenți în ultimii ani se numără Radu Gologan, Mihai Bălună, Mircea Fianu, Dinu Șerbănescu, Adrian Troie, Dan Schwarz, Cristian Mangra, Florica Banu, Gabriela Streinu-Cercel, Cristian Lazăr, Adrian Stoica, Ștefan Smărăndoiu, profesori şi oameni deosebiţi, care au sprijinit organizarea şi buna desfăşurare a acestui concurs.
Concursul se adresează elevilor din clasele IV-XII, subiectele fiind de nivel asemănător cu cel al etapelor superioare ale olimpiadei de matematică.

Subiectele, baremele și soluțiile ediției a VI-a (2009) a concursului se găsesc aici.

Subiectele, baremele și soluțiile ediției a VII-a (2010) a concursului se găsesc aici, aici și aici .

Subiectele și soluțiile problemelor date la edițiile 2004-2009 ale concursului N. Coculescu, precum și  subiectele tuturor concursurilor de matematică din județul Olt din perioada 2005-2009 se găsesc în cartea 5 ani de olimpiade și concursuri de matematică în județul Olt, apărută la editura MathLogos.

 
%d blogeri au apreciat asta: